Ziua mult așteptată a venit pentru suporterii lui Juventus. Cristiano Ronaldo a început antrenamentele la „Bătrâna Doamnă” și prima zi a starului portughez a fost povestită detaliu cu detaliu de presa din Italia.
Poza care a făcut înconjurul lumii a fost cea în care atacantul de 33 de ani a efectuat primele teste fizice. Cristiano Ronaldo a fost comparat cu personajul „Bane” din „Batman”.
Fostul jucător al Realului a ajuns la baza de pregătire a echipei Juventus, Continassa, într-un jeep cu geamuri fumurii. Ochelari de soare, tricou deschis la culoare și blugi negri. Așa s-a prezentat Cristiano Ronaldo în prima zi la antrenamente.
La Continassa, centrul de pregătire al torinezilor, au venit și jucătorii care nu s-au alăturat echipei pentru International Champions Cup în Statele Unite ale Americii. Sub atenta supraveghere a colaboratorului tehnic al lui Massimiliano Allegri, Aldo Dolcetti, Cristiano Ronaldo, Douglas Costa, Paulo Dybala, Rodrigo Bentancur, Juan Cuadrada și Gonzalo Higuain au dat startul pregătirilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER